vin. oct. 4th, 2024

Un cutremur foarte puternic, cu magnitudinea de moment evaluată de USGS la 7,8 s-a produs luni dimineaţă devreme, la adâncimea de 17,9 de kilometri, în partea de sud a Turciei, în provincia Gaziantep, aflată în apropiere de graniţa cu Siria, anunţă CNN.

Cutremur puternic in TurciaFoto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia

  • UPDATE 07:29 Peste 100 de persoane au fost ucise și peste 200 rănite în regiunile siriene Alep, Hama și Latakia, a anunțat agenția de presă de stat (SANA), într-un cutremur care a zguduit și sudul Turciei, unde a provocat moartea a cel puțin 76 de persoane. Un oficial din domeniul sănătății din provincia siriană Alep a declarat pentru Reuters că unii locuitori se află încă sub dărâmături, iar răniții se îndreaptă în valuri spre spitale.

Regiunea sudică Gaziantep este unul dintre principalele centre industriale şi de producţie ale Turciei şi se învecinează cu Siria. În zonă se află, de asemenea, numeroşi refugiaţi.

Cel puţin 42 de persoane au murit şi alte 200 au fost rănite în Siria, a relatat în primă fază agenţia SANA, citată de CNN. Decesele au survenit în regiunile Aleppo, Hama şi Latakia. Mai multe clădiri din Siria s-au prăbuşit. Grupul Căştile Albe, cunoscut oficial ca Apărarea Civilă Siriană, a anunţat, de asemenea, că există zeci de victime şi că sute de oameni sunt prinşi sub dărâmături în regiunea Idlib.

Jurnalistul Eyad Kourdi, care locuieşte în oraşul Gaziantep, a declarat pentru CNN că au avut loc până la opt replici „foarte puternice” în mai puţin de un minut de la producerea cutremurului iniţial cu magnitudinea de 7,8, ceea ce a făcut ca lucrurile din casă să cadă la pământ.

sursa aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *