sâm. apr. 13th, 2024

Satul românesc e scos la vânzare. Şi pe bani puţini. Rămase tot mai pustii, în sate izolate, casele răsfirate pe dealuri sunt vândute la preţuri modice. În Gorj, un cătun în care s-au refugiat soldaţii romani în drumul spre Sarmizegetusa riscă să dispară. Uliţele sunt goale, iar localnicii pot fi număraţi pe degetele de la o mână. Oamenii locului speră să vadă casele însufleţite din nou, mai ales că încep să se vândă tot mai multe proprietăţi. 

Săcelu este comuna cea mai mică din judeţul Gorj. Are peste o mie de locuitori, dar în multe sate, oamenii pot fi număraţi pe degete. E şi soarta satului Jeriştea, ştiut de oamenii locului drept un refugiu al romanilor, pe vremuri. Micul cătun era casă pentru mai bine de 100 de suflete în urmă cu trei decenii. Acum, doar trei case mai sunt locuite în satul Jeriştea, răsfirate pe dealuri, la capătul unui drum greu de străbătut. Tot mai multe case s-au golit, în ultimii ani, iar zarva de pe uliţe o mai găsim doar în amintirile ultimilor localnici.

Să ajungi în satul din vârful dealului e o adevărată aventură. Ai de traversat trei ape. Treci cu maşina prin apă la propriu, pentru că nu există decât o punte pentru pietoni. Te aşteaptă apoi trei kilometri de mers prin pădure. Nea Ion s-a născut şi a crescut în satul din vârful dealului

Ion Dănăşel, localnic: „N-avem apă, drumul e vai de el şi o ducem foarte greu. Au venit mulţi să caute case pe aici, şi pământ. Dacă se face drumul şi apa, se umple. Sunt mulţi care vor să vină.

sursa aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *