sâm. apr. 13th, 2024

Ministerul de Externe chinez a încercat să dea vina pe Statele Unite pentru invazia Rusiei asupra Ucrainei.

Acesta afirmă că Washingtonul a creat condiţiile care au condus la război, şi a condamnat livrările de arme pentru inflamarea conflictului care se apropie de împlinirea unui an, scrie DPA, citată de Agerpres.

SUA sunt cele care au declanşat criza din Ucraina şi sunt cel mai mare factor care o alimentează şi au continuat să vândă arme grele şi de asalt Ucrainei, ceea ce nu a făcut decât să prelungească şi să intensifice conflictul”, a declarat luni presei Mao Ning, purtătoare de cuvânt a Ministerului Afacerilor Externe chinez.

Comentariile ei au venit drept răspuns la o întrebare privind acuzaţiile din SUA că unele companii chineze au oferit sprijin părţii ruse. Ea a denunţat aceste afirmaţii drept „suspiciuni nejustificate” şi „şantaj lipsit de temei”.

Mao Ning a adăugat că China „nu va asista pasivă la modul în care SUA fac rău drepturilor legitime şi intereselor companiilor chineze”.

Rusia a declanşat în februarie 2022 o invazie militară la scară largă în Ucraina. Republica Populară Chineză, un aliat al Moscovei, nu a condamnat acţiunile Rusiei.

Această amplificare a tensiunilor diplomatice între China şi SUA intervine cu doar câteva zile înainte de vizita secretarului de stat Antony Blinken, care este aşteptat la Beijing duminică. Vizita lui Blinken este prima în China a unui secretar de stat american din 2018.

sursa aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *