sâm. apr. 13th, 2024

Noua lege a minorităților din Ucraina a generat nemulțumiri și reacții în România. Legea a fost dată în contextul războiului și nu restrânge drepturi existente, însă nici nu acordă altele noi. Ce a declarat președintele Ucrainei cu privire la nemulțumirile românilor, aflați în rândurile de mai jos.

Zelenski, despre acuzațiile de abuz asupra românilor din Ucraina

Legea minorităților a fost adoptată în Parlamentul de la Kiev pe 13 decembrie, anul trecut și conține prevederi privind identificarea membrilor grupurilor etnice din Ucraina, norme privind exprimarea, utilizarea limbilor materne și procesul educațional.

Volodimir Zelenski contrazice reprezentanții minorității românești din Ucraina care au abordat subiectul controversat și legea de curând intrata în vigoare. Aceasta ar limita drepturilor minorităților, inclusiv al românilor care locuiesc în Ucraina. Iată ce a avut de spus președintele Ucrainei:

„Precizări de presă

În ultima perioadă, pe fondul adoptării Legii Ucrainei „Privind minoritățile (comunitățile) naționale din Ucraina”, în mass-media și discursul public din România, au apărut informații și comentarii de natură distorsionată și manipulatoare care denaturează realitatea.

Cu părere de rău, chiar și în condițiile războiului pe scară largă al federației ruse împotriva Ucrainei, precum și a sprijinului puternic al Ucrainei din partea autorităților și a poporului român, se difusează mituri cu privire la statul, care apără cu prețul vieții cetățenilor săi independența, libertatea și democrația întregii Europe.

În acest sens, Ambasada Ucrainei în România consideră important evidențierea unor fapte.

Ucraina acordă o atenție deosebită și neschimbată respectării drepturilor minorităților naționale. Legea „Privind minoritățile (comunitățile) naționale din Ucraina” adoptată în Ucraina este un pas progresiv și semnificativ.
Principalele realizări ale Legii sunt, în special:

– afirmarea drepturilor minorităților (comunităților) naționale din Ucraina, în primul rând, dreptul la autoidentificare, libertatea asociațiilor civice și a adunărilor pașnice, libertatea de exprimare a opiniilor și convingerilor, de gândire, de expresie, de conștiință și de religie, de a participa la viața politică, economică, socială, la utilizarea limbii și la educația în limbile minorităților (comunităților) naționale, precum și păstrarea identității culturale a minorităților (comunităților) naționale.

– afirmarea competențelor organului central de autoritate executivă, care asigură implementarea sistematică și cuprinzătoare a politicii de stat în domeniul de protecție a drepturilor și libertăților persoanelor aparținând minorităților (comunităților) naționale, ce respectă standardele europene.

– afirmarea dreptului de a crea organe consultative cu minoritățile naționale în cadrul organelor executive de stat la diferite niveluri.
afirmarea posibilității de a crea centre ale minorităţilor naţionale în centre regionale sau localități stabilite, în scopul de a lua în considerare interesele persoanelor aparţinând minorităţilor (comunităţilor) naţionale.

– minoritățile (comunitățile) naționale pot utiliza limba maternă în mass-media, în interacționarea cu autoritățile.

Astfel, Legea îmbunătățește reglementarea exercitării drepturilor și libertăților persoanelor aparținând minorităților (comunităților) naționale, precum și asigurarea standardelor europene de protecție a drepturilor comunităților naționale, în special, prin crearea unor mecanisme adecvate pentru implementarea acestora.

Abordările Ucrainei și României asupra procesului educațional au fost convenite în 2021 în cadrul proiectului de Protocol privind colaborarea în domeniul educației între Ministerul Educației și Științei al Ucrainei și Ministerul Educației al României. Acesta este un document solid care prevede implementarea unor măsuri comune pentru a asigura condiții corespunzătoare de educație în limba maternă pentru reprezentanții minorității române din Ucraina și reprezentanții minorității ucrainene din România. Ne așteptăm la semnarea acestui document.

sursa aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *