sâm. apr. 13th, 2024

Guido Crosetto a făcut această declaraţie după o întâlnire cu omologul său francez Sebastien Lecornu, în marja unei reuniuni de la Roma, Italia, care se axase pe sprijinul necesar Ucrainei şi pe apărarea flancului estic al NATO, informează EFE, citată de Agerpres.
„Cel de-al Treilea Război Mondial ar putea începe în momentul în care tancurile ruseşti ar ajunge la Kiev şi deci la frontierele Europei”, a precizat Guido Crosetto. „A ne asigura ca acest lucru să nu se întâmple este singura modalitate de a opri declanşarea celui de-al Treilea Război Mondial”, a subliniat Guido Crosetto. Ministrul italian a ţinut să accentueze că ţările NATO nu fac decât să ajute Ucraina să se apere împotriva agresiunii ruse. Crosetto asigurase deja joi că ţara sa va trimite doar arme defensive care să permită apărarea Ucrainei de agresiunea rusă şi pentru a „opri” o escaladare a conflictului.
„Trebuie să avem curajul de a lua decizii dificile pentru a evita situaţii mai grave. Ţările europene şi din NATO sunt primele care doresc să evite escaladarea. Cu toţi aşteptăm posibilitatea de a se ajunge la negocieri pentru pace”, a spus Guido Crosetto. Ministerul italian Apărării a transmis că noul transport de armament şi echipamente către Ucraina, al şaselea aprobat recent de Parlament, este „inexpugnabil chiar şi din punct de vedere pacifist”. „Ajutorul pentru Ucraina, inclusiv militar, este ceea ce îndepărtează posibilitatea unei escaladări dramatice a conflictului”, a adăugat Guido Crosetto.

sursa aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *