joi. dec. 12th, 2024

Ministerul Educației a transmis Proiectul de Ordin privind structura anului școlar 2023-2024. Și pentru acest an, vor fi păstrate cele 5 module de învățare și cele 5 vacanțe. Structura anunțată în cadrul documentului oficial ar putea suferi modificări.

Potrivit documentului publicat de Ministerul Educației, în anul școlar 2023-2024, elevii vor avea parte de o structură similară cu cea a anului anterior, dar ar urma să înceapă cursurile mai târziu. Vacanța mobilă va fi păstrată, iar inspectoratele vor decide dacă va fi acordată în februarie sau martie.

(CITEȘTE ȘI: Toți elevii ar putea purta uniformă școlară. De când va intra în vigoare legea)

Structura anului școlar 2023-2024

  • Modulul 1: cursuri de luni, 11 septembrie 2023, până vineri, 27 octombrie 2023 şi vacanţă de sâmbătă, 28 octombrie 2023, până duminică, 5 noiembrie 2023;
  • Modulul 2: cursuri de luni, 6 noiembrie 2023, până vineri, 22 decembrie 2023, apoi vacanţă de sâmbătă, 23 decembrie 2023, până duminică, 7 ianuarie 2024;
  • Modulul 3: cursuri de luni, 8 ianuarie 2024, până vineri, 9 februarie 2024, respectiv vineri, 16 februarie 2024, sau vineri, 23 februarie 2024, după caz, la decizia Inspectoratelor şcolare judeţene şi al municipiului Bucureşti, în urma consultărilor cu beneficiarii primari ai educaţiei, cu părinţii sau reprezentanţii legali ai acestora şi cu cadrele didactice, realizate la nivelul unităţilor de învăţământ, urmate de o săptămână de vacantă, în perioada 12 februarie – 3 martie 2024;
  • Modulul 4: cursuri de luni, 19 februarie 2024, respectiv luni, 26 februarie 2024, sau luni, 4 martie 2024, după cum decid Inspectoratele şcolare judeţene şi al municipiului Bucureşti, după caz, până vineri, 12 aprilie 2024, iar apoi vacanţă de sâmbătă, 13 aprilie 2024, până duminică, 21 aprilie 2024
  • Modulul 5: cursuri de luni, 22 aprilie 2024, până vineri, 21 iunie 2024, urmate de vacanţă de sâmbătă, 22 iunie 2024, până duminică, 8 septembrie 2024.

Conform documentului transmis de către Ministerul Educației, elevii nu ar trebui să se aștepte la schimbări majore. Structura anului școlar care va începe în toamnă ar putea suferi modificări. Până pe data de 10 februarie, pot fi trimise propuneri spre schimbarea calendarului pe adresa de e-mail: [email protected].

sursa aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *