lun. feb. 6th, 2023

Susţinători ai opozantului rus Aleksei Navalnîi expun o copie a celulei acestuia în faţa sediului Ambasadei Rusiei la Berlin, relatează AFP.

Trecătorii pot intra în celula de trei metri lungime pe doi metri lăţime, o copie a celei în care este încarcerat opozantul, într-o închisoare de înaltă securitate din Rusia, potrivit News.

”Am fost surprinsă că au închis uşa şi m-am simţit un pic cam incomodă”, a declarat marţi Ania Nikolaeva, în vârstă de 26 de ani, care a vizitat această replică, plasată în faţa ambasadei ruse, situată pe celebrul bulevard Unter den Linden, în apropiere de Poarta Brandenburg.

”Eram mulţumită că avea să se termine în curând”, declară această rusoaică, originară din Sankt Petersburg, care participă la această acţiune pentru a-şi exprima susţinerea faţă de Navalnîi.

Opozantul regimului lui Vladimir Putin, în vârstă de 46 de ani, este încarcerat în afara oraşului Vladimir, la aproximativ 250 de kilometri est de Moscova, în urma unei condamnări cu privire la o deturnare de fonduri, una dintre numeroasele hotărâri pe care Navalnîi le denunţă drept încercări de reducere a sa la tăcere.

”Sunt stupefiată de forța sa, mai ales de forța mentală”

Fratele lui Aleksei Navalnîi, Oleg Navalnîi, s-a dus în faţa Ambasadei Rusiei marţi, după ce a ispăşit o pedeapsă de trei ani şi jumătate în sistemul carceral rus.

El a participat la proiectarea acestei celule.

Lumina pătrunde în celulă printr-o mică fereastră, situată la unul dintre capete şi luminează slab o chivetă mică, un WC în podea şi un pat, care se pliază pe timpul zilei.

”Sunt stupefiată de forţa sa, mai ales de forţa mentală”, a declarat Natalia Busch, în vârstă de 45 de ani, care face cu regularitate donaţii organizaţiei opozantului.

”Oamenii sunt foarte destabilizaţi şi impresionaţi de condiţiile în care Aleksei Navalnîi se află în prezent”, potrivit lui Eugen Nasîrov, în vârstă de 42 de ani, un voluntar însărcinat cu celula.

Instalaţia este deschisă 24 de ore din 24 şi funcţionează până la 23 februarie – cu o zi înainte de marcarea unui an de la invazia Ucrainei de către Rusia.

Aleksei Navalnîi – a cărui stare de sănătate s-a degradat în ultimele luni, potrivit apropiaţilor săi – a fost otrăvit cu noviciok, un agent neurotoxic de fabricaţie sovietică, în timpul unei deplasări electorale în Siberia, în 2020.

El a fost îngrijit la Berlin şi îi acuză pe Vladimir Putin şi FSB-ul de faptul că se află la originea atacului.

sursa aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *