Un document neobișnuit a fost publicat de Arhiepiscopia Râmnicului și semnat de către Mitropolitul Olteniei Irineu și de starețul Mănăstirii Frăsinei (jud. Vâlcea). Este vorba de un blestem „în numele sfintei treimi” asupra preoților și enoriașilor care mai merg la o anumită biserică. Mai multe detalii, în rândurile de mai jos.
Blestem emis de Mitropolitul Olteniei, Irineu
Mitropolitul Olteniei, ÎPS Irineu, împreună cu starețul Mănăstirii Frăsinei și membrii Consiliului Duhovnicesc au emis marți, 10 ianuarie, un „legământ cu blestem”. Acesta este, de fapt, un document prin care se interzic slujbele la o biserică ridicată într-un loc interzis tot prin blestem de Sfântul Ierarh Calinic.
Așadar, preoții și credincioșii care vor mai merge la slujbă într-o biserică ridicată pe un loc „blestemat” de Sfântul Calinic, care a trăit la sfârșitul secolului XIX, vor fi blestemați la rândul lor cu caterisirea și afurisenia.
Acesta a interzis intrarea femeilor în mânăstirea Frăsinei printr-o hotărâre gravată pe o piatră, în anul 1867, din cauză că, în timpul unei vizite inopinate la mănăstire, i-ar fi găsit pe călugări petrecând cu femeile din sat.
„Hotărâm, în numele Sfintei Treimi, ca, de acum înainte și până la sfârșitul veacurilor, nimeni dintre monahi și cei hirotoniți, preoți sau diaconi, să nu mai coboare la această biserică și să nu mai săvârșească vreo slujbă bisericească, molitvă sau dezlegare sau Sfântă Taină și nici vreo Sfântă Liturghie să nu se mai oficieze în această biserică sau în spațiile din jurul acesteia.
Cei care vor încălca această hotărâre să cadă sub blestemul Sfântului Ierarh Calinic și sub blestemul nostru. De sunt clerici, să se caterisească, iar de sunt mireni, să se afurisească, iar de este vreun preot de mir și va încălca acest legământ, să fie în aceeași osândă”, se arată în documentul semnat de prelați, redat în întregime în imaginile din Galeria FOTO.
sursa aici