mie. nov. 29th, 2023

Anunțul zilei pentru toți românii! Klaus Iohannis a promulgat deja legea. Vom fi nevoiți să scoatem mai mulți bani din portofel. Cine nu respectă noile reguli va fi amendat pe loc. Iată despre ce este vorba.

Klaus Iohannis a promulgat o lege care înăsprește sancțiunile pentru depozitarea ilegală a deșeurilor

Președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat o lege care înăsprește sancțiunile date pentru depozitarea ilegală a deșeurilor și care aduce noi obligații pentru municipalități. OUG 133/2022 a fost publicată vineri în Monitorul Oficial și reglementează o serie de măsuri privind gestionarea deșeurilor municipale prevăzute în Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Pe scurt, autoritățile publice vor trebuie să implementeze un sistem de colectare separată a bio-deșeurilor și să introducă, până în 2025, colectarea separată a deșeurilor textile și a gunoaielor periculoase. Noua legislaţie acordă primăriilor din România un termen de şase luni. În acest timp, administraţiile locale trebuie să asigure colectarea separată, cel puțin pentru deșeurile de hârtie, metal, plastic și sticlă, iar apoi, până la 1 ianuarie 2025, și pentru textile, din deșeurile municipale.

În plus, oamenii care nu vor separa corect deșeurile vor fi penalizați cu plata unui tarif de două sau chiar trei ori mai mare față de tariful normal al taxei de salubrizare.

De asemenea, autoritățile publice sunt obligate să stabilească dacă gestionarea acestor deșeuri se face în cadrul unui singur contract de delegare a serviciului de salubrizare sau pe mai multe tipuri de materiale/contract/contracte distincte pentru toate tipurile de materiale/pe tip de material și să organizeze atribuirea conform deciziei luate.

Gestionarea deșeurilor municipale reprezintă o prioritate strategică la nivel național

„Gestionarea deșeurilor municipale reprezintă o prioritate strategică la nivel național (…) Cu toate acestea, conform ultimului «Raport de țară» publicat pe 27 februarie 2019 «sistemul de gestionare a deșeurilor este subdezvoltat.

sursa aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *