Aproape 250 de milioane de persoane din China ar fi putut să se infecteze cu Covid-19 în primele 20 de zile ale lunii decembrie, potrivit unei estimări interne a celor mai importanți oficiali din domeniul sănătății din această țară, relatează vineri Bloomberg și Financial Times.
Dacă este corectă, estimarea – pe care CNN nu o poate confirma în mod independent – ar reprezenta aproximativ 18% din cei 1,4 miliarde de locuitori ai Chinei și ar reprezenta cea mai mare epidemie de Covid-19 de până acum la nivel global.
Cifrele citate au fost prezentate miercuri în timpul unei reuniuni interne a Comisiei Naționale de Sănătate (NHC) din China, potrivit celor două publicații – care au citat surse implicate în discuții. Rezumatul NHC al reuniunii de miercuri a precizat că aceasta a discutat tratamentul pacienților afectați de noua epidemie.
Vineri, o copie a ceea ce se presupune a fi notele reuniunii NHC a fost distribuită pe rețelele de socializare chineze și văzută de CNN; autenticitatea documentului nu a fost verificată, iar NHC nu a răspuns imediat la o solicitare de comentarii.
Atât Financial Times, cât și Bloomberg au prezentat foarte detaliat discuțiile purtate de autorități cu privire la modul de gestionare a epidemiei.
Printre estimările citate în ambele rapoarte, se numără dezvăluirea că numai marți, 37 de milioane de persoane au fost nou infectate cu Covid-19 în întreaga China. Acest lucru contrasta dramatic cu numărul oficial de 3.049 de noi infecții raportate în acea zi.
sursa aici