lun. feb. 6th, 2023

La doar câteva zile după ce a primit sentința în cazul Caracal, Gheorghe Dincă a fost mutat din penitenciarul Craiova. Avocata Carmen Obârșeanu a afirmat că acest eveniment nu este deloc unul întâmplător.

Gheorghe Dincă a fost transferat din penitenciarul Craiova, la câteva zile distanță de la primirea sentinței în cazul Caracal. Ancheta a precizat că Dincă ar fi fost mutat la penitenciarul Mioveni din județul Argeș.

Chiar dacă transferul deținuților de la un penitenciar la altul nu este o procedură simplă, în cazul lui Gheorghe Dincă acest lucru pare că nu este întâmplător, a relatat avocata familiei Melencu, Carmen Obârșanu. În plus, decizia e una nefirească, având în vedere că faza de apel a procesului se va judeca la Craiova.

Surse apropiate ale anchetei au precizat că Gheorghe Dincă ar avea un regim special printre deținuți. De asemenea, există ipoteze precum că Dincă deține informații care nu au fost făcute niciodată publice în dosarul Caracal. La fel, aceste informații îi vizează pe șefii locali din poliție și pe procurorii care s-au ocupat cazul său.

Penitenciarul Craiova ar fi unul dintre cele mai dure din România și chiar din lume, lucru de care criminalul de la Caracal încearcă să fie ferit.

Transferarea de la penitenciarul Craiova nu este pur întâmplătoare

După ce s-a aflat că Gheorghe Dincă a fost mutat de la penitenciarul Craiova, Carmen Obârșanu, avocata familiei Melencu, a afirmat că acest lucru nu e deloc întâmplător, din mai multe motive.

„Sunt mai multe variante. Una ar fi pentru a preîntâmpina ce s-a întâmplat cu Marinel „Cocoș” (Bogdan Daniel Marinel, proxenet din Caracal n.red.), care a plasat fete inclusiv muncitorilor de la baza Deveselu. Acest Cocoș a murit subit, după ce a primit sentința pe fond. Dacă nu mă înșel, l-au găsit cu coloana ruptă. Și pentru a nu i se întâmpla și lui Dincă un „accident” de acest tip, au preferat să-l mute de acolo”, a explicat Obârșanu..

Cea de a doua ipoteză ar fi că relocarea lui Dincă este că criminalul ar putea fi „prelucrat” de cei din Capitală.

„De ce să fie „prelucrat”? Poate în legătură cu plângerea pentru tâlhărie pe care am făcut-o la Parchetul General (în cazul telefonului Luizei Melencu, care a trimis o notificare de prezență în cursul lunii august 2019, la mai multe luni după presupusa moarte a acesteia, n.red.) sau poate cu apelul în sine”, a relatat Carmen Obârșanu, conform Fanatik.

sursa aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *