Anunțul că Gerard Pique (35 ani) și Shakira (45 ani) se despart a șocat lumea. Cei doi au postat un comunicat oficial la începutul verii.
Înainte de anunțul despărțirii, presa internațională a scris de faptul că fotbalistul ar fi înșelat-o pe artistă și aceasta a descoperit. Mai mult, Gerard Pique s-ar fi mutat din casa în care locuiau și și-ar fi achiziționat un apartament în centrul Barcelonei de mai mult timp. S-a scris de faptul că cei doi nu mai formau un cuplu înainte de despărțirea oficială.
Shakira și Gerard Pique încearcă să cadă de acord în legătură cu custodia celor doi băieți, cântăreața dorind să se mute din Barcelona în Miami, împreună cu Sasha și Milan. Pique nu este încântat de acest lucru, însă i-a pus artistei condiții pentru a accepta mutarea băieților în Statele Unite. La rândul ei, Shakira i-a pus o condiție lui Pique, care are legătură cu noua iubită a jucătorului, condiție pe care acesta nu a îndeplinit-o.
Shakira, furioasă după ce Gerard Pique a fost filmat sărutându-se cu noua iubită
Recent au apărut imagini pe rețelele de socializare cu Gerard Pique și iubita lui studentă, Clara Chia (23 ani), care lucrează la firma lui. Cei doi au participat la un concert și au fost surprinși extrem de apropiați, sărutându-se și dansând, chiar în compania părinților fotbalistului.
Conform Telecinco, imaginile au înfuriat-o pe Shakira, după cum a dezvăluit chiar un apropiat al familiei artistei columbiene. „E foarte nervoasă după ce l-a văzut pe tatăl copiilor săi alături de iubită în public”, scrie as.com.
Sursa citată informează că Shakira și Gerard Pique ar fi făcut un pact, prin care să nu apară alături de noii parteneri, timp de un an de la despărțire.
sursa aici