lun. iun. 17th, 2024

Polițiștii italieni au pornit o anchetă și încearcă din răsputeri să reconstruiască ultima noapte din viața celor două surori care au pierit ucise de tren în Italia. Mama fetelor, o româncă ce a încercat să își refacă viața alături de un bărbat italian, este de negăsit. Vecinii nici nu vor să audă de ea şi o acuză că şi-a abandonat familia.

Un weekend petrecut în Riccione, printre cluburile cu viață de noapte și foarte mulți tineri. Visul a mii de băieți și fete precum Giulia și Alessia Pisanu, cele două surori în vârstă de 17 și 15 ani, care au murit duminică în zori, ucise de un tren în gara Riccione.  

O tragedie care a ținut în suspans mii de părinți care, în momentul în care vestea s-a răspândit, au luat cu asalt tablourile de la dediul Poliției din Rimini pentru a vedea care sunt victimele rămase neidentificate până la începutul după-amiezei.  

Faptul că trenul le-a lovit cu o viteză de 200 de kilometri la oră, dar și lipsa documentelor de identitate, au făcut aproape imposibilă recunoașterea cadavrelor. Abia spre după-amiază, tatăl celor două fete, venit într-o fugă din Catenaso, a reușit să își recunoască fiicele. Acest lucru nu l-a mulțumit însă pe procurorul de serviciu, care a dispus autopsierea cadavrelor și examinarea ADN pentru a verifica identitatea lor, scrie riminitoday.it.

sursa aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *