sâm. iun. 15th, 2024

Unul dintre cele mai devastatoare cutremure din istoria recentă a omenirii a luat nu mai puțin de 250.000 de vieți în doar câteva clipe. Ce s-a întâmplat pe 28 iulie 1976?

Unul dintre cele mai devastatoare cutremure din istoria modernă a lumii a avut loc în dimineața zilei de 28 iulie 1976, în China. Mai mult de atât, însă, nu a fost vorba de un singur seism, ci de un dublet care a afectat profund regiuni întinse din țară și a făcut sute de mii de victime.

Cutremurul din Tangshan: cel puțin 250.000 de morți și distrugere totală a regiunii

Cutremurul dublet din China a lovit regiunea Tangshan, aflată în nord-estul țării. A fost nevoie de doar câteva minute ca mai bine de 85% dintre clădirile aflate în această zonă a țării să fie puse la pământ. Telecomunicațiile au fost complet blocate, iar sistemele de cale ferată și de drumuri au fost și ele distruse, în mare parte. Costul uman al dezastrului de acum 46 de ani, însă, a fost cel mai tragic.

Cifrele oficiale au arătat un număr șocant de morți: nu mai puțin de 242.769 de oameni au pierit în timpul cutremurelor din Tangshan. Alți 164.851 au fost grav răniți. Alte estimări, însă, vorbesc despre un număr al victimelor mult mai însemnat.

Estimări internaționale apărute imediat după cutremur sugerau că până la 655.000 de oameni ar fi murit. Dr. Pararas-Carayannis a estimat că până la 750.000 de oameni ar fi decedat în timpul seismului dublet din Tangshan. Acesta și-a revizuit cifra către 655.000, fără mențiuni referitoare la sursele calculului. Acesta s-a bazat, însă, pe istoricul unui cutremur de intensitate similară, din provincia Shaanxi. În 1556, acesta ar fi luat 830.000 de vieți.

Cazul miraculos din timpul eforturilor de salvare

Partidul Comunist a mobilizat rapid militari pentru a contribui la eforturile de salvare. Peste 110.000 de soldați au fost trimiși de urgență în zonă pentru a scoate dintre dărâmături cât mai mulți oameni. În total, peste 16.400 de persoane au fost salvate în zilele imediat următoare cutremurului. Cu această ocazie a fost observat și faptul că primele două zile sunt critice pentru găsirea de victime în viață; ulterior, șansele de supraviețuire scad vertiginos.

Au existat, însă, și cazuri extreme, poate chiar miraculoase. Cel mai emblematic este cel al lui Lu Guilan, o femeie pe care militarii au salvat-o din rămășițele Spitalului Comercial. Aceasta a fost salvată abia în data de 9 august, după ce a petrecut nu mai puțin de 303 de ore captivă sub ruinele unității medicale. Din fericire, însă, aceasta nu a avut nicio rană majoră, astfel că a putut fi externată la doar 24 de ore după ce a fost internată pentru tratament imediat.

sursa aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *