Ovidiu Horșia, mijlocașul dreapta de 21 de ani aflat sub contract cu FCSB, a vorbit pentru FANATIK despre transferul la Dinamo și a dezvăluit că mai are două oferte de la CS Mioveni și Hermannstadt.
FANATIK a anunțat în exclusivitate că Dinamo e aproape să îi transfere pe Andrei Marc și Ovidiu Horșia, iar mijlocașul FCSB-ului a oferit primele declarații pentru site-ul nostru.
Ovidiu Horșia mai este dorit de două echipe din SuperLigă: „Am negociat cu CS Mioveni și Hermannstadt”
Ovidiu Horșia a jucat la FCSB 2 în prima repriză a amicalului cu Dinamo, iar mijlocașul de 21 de ani a vorbit pentru FANATIK despre venirea în Ștefan cel Mare: „Aștept și eu zilele astea să se concretizeze ceva cu Dinamo. Nu e încă 100% nimic. Mai am doi ani contract cu FCSB, numai că vreau să reziliez.
Nu cred că o să fie probleme și am înțeles că o să îmi dea foaia de reziliere să o semnez. Acum sunt bine din punct de vedere fizic, mi-am revenit și eu după accidentarea gravă. Să vedem ce planuri au și ce jucători vor să mai aducă.
Am jucat 45 de minute la FCSB 2 în amicalul cu Dinamo. Dinamo s-a mișcat bine în prima repriză, pentru că au fost câțiva jucători cu experiență. În a doua repriză s-a văzut că s-au făcut schimbări și sunt mai mulți copii”.
sursa aici