Conducerea Penitenciarului transmite că Elena Udrea nu se află în greva foamei și nici nu a slăbit semnificativ în prima sa lună de când se află în Penitenciarul de Femei Târgșorul cel Nou. Liderul Federației Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSNAP), Cosmin Dorobanțu, a infirmat pentru impact.ro că fostul consilier prezidențial din perioada administrației conduse de Traian Băsescu ar avea probleme de sănătate.
Cum este tratată Elena Udrea în închisoare
„Elena Udrea nu a fost niciodată în situația de refuz de hrană, cum o numim noi. De asemenea, pot să vă spun că primește hrana zilnică asigurată de penitenciar, în regim de penitenciar. În plus, medicul unității trece potrivit programului să o viziteze sau la dorința ei, așa cum procedează cu oricare alt deținut, de altfel. Pe scurt, nu există probleme majore, de genul că ar fi slăbit 10 sau 11 kilograme”, a precizat Cosmin Dorobanțu pentru impact.ro.
El a făcut referire și la scuza inventată de cei din anturajul Elenei Udrea, potrivit cărora aceasta evită să-și vadă fetița de doar câțiva anișori, sub scuza „că ar fi plecat la muncă, în Italia”.
sursa aici