mie. aug. 17th, 2022

Campionatele Europene de juniori debutează pe 5 iulie, în bazinul de la Otopeni. Pe lângă David Popovici, marea atracţie a competiţiei după cele două medalii de aur cucerite la CM de seniori, una dintre favoritele la medalii este Aissia Prisecariu.

Aissia Prisecariu, noua senzaţie a înotului românesc. În vârstă de 14 ani, sportiva este campioană mondială la 50 de metri, 100 metri și 200 metri spate. Aissia Prisecariu vrea să-i calce pe urme idolului ei, Diana Mocanu, dublă medaliată cu aur la JO din 2000. Aissia Presecariu a doborât în 2021 recordul fostei înotătoare, care în 1999, la 15 ani, cucerea trei medalii de aur la Europenele de Juniori. „Am concurat la categoria de 14 ani și am reușit să dobor recordul Dianei Mocanu, vechi de 23 de ani. Am fost foarte fericită pentru că Diana Mocanu este idolul meu”, a declarat Aissia Prisecariu pentru GSP.

Aissia Prisecariu a început înotul în Belgia, iar ulterior l-a continuat în România. „Când am ajuns în România, m-am apucat de tenis de câmp. Mama m-a înscris și la înot. După primele zile, antrenorii mei mi-au spus că trebuie să continui pentru că am talent și acesta este drumul meu. Acum mă trezesc la 05:00, merg la bazin la 05:30, până la 07:30. La 08:00 sunt școală până la 13:00 sau 14:00, apoi merg la cel de-al doilea antrenament, care începe pe la 14:30. Pe la 17: 30 plec de la bazin și abia pe la 18:00 ajung acasă. Mă relaxez puțin, mă odihnesc și mă pregătesc pentru ziua următoare”, a declarat Aissia Prisecariu.

sursa aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.