„Excomunicarea” scriitorului și gazetarului Cristian Tudor Popescu de la o cunoscută televiziune s-a petrecut pentru că a făcut dublă greșeală la ultimul serviciu dintr-o partidă în care evolua la postul amintit. Această vinere neagră pentru un număr foarte mare de (tele)spectatori a probat, dacă mai era nevoie, că rămân vii și eficiente două versete din Biblia nescrisă a comunismului: „Spui ce vezi, dar vezi ce spui!” și „Dai în mine, dai în tine, dai în fabrici și uzine!”
Motivul pentru CTP care a fost dat afară de la Digi 24
După cum se vede, rostirile respective nu au sucombat odată cu regimul în care au văzut lumina urechii, nu sunt perimate și nu au iz de formol acrit. Dimpotrivă. Îmi amintesc că în drumul meu cotidian către liceu treceam pe lângă o fabrică pe al cărei frontispiciu era scris cu litere de-o șchioapă un îndemn grijuliu ce suna astfel- „Gram cu gram se strange tona”.
Cam acestea, în opinia mea, ar fi cauzele de esență pentru care celui mai bun istoric al clipei sau, dacă vi se pare mult, printre cei mai valoroși ziariști români i-a fost rupt racordajul rachetei cu care servea ași supărător de preciși în careul adversarilor de înalt calibru. Deținătorului premiului european pentru jurnalism al Fundației ZEIT- Stiftung, cel distins cu Ordine dei Gionalisti, înmânat de către președintele Italiei, Carlo Azeglio Ciampi, în 2004, i s-a strigat „out” de la televiziunea citată.
Dl. Popescu și-a permis să clasifice acel neverificat filmuleț, avându-l ca protagonist pe un rus de scenă devenit soldat peste o noapte de 8 ani, „gafă neagră”. A fost prea mult pentru vanitatea unui șef de acolo. CTP-ul a fost nu o dată și cu siguranță va rămâne una din țintele predilecte a gurmandului nesățios de orice soi de trântă, indiferent dacă ea are loc în maghernițe de han ori în somptuoase stabilimente cu gir politic. Mojicia se revarsă oriunde în toată hidoșenia ei.
Mulți jurnaliști se vor teme să-i ofenseze pe politicieni
Cu miasmele aferente. Oamenii talentați și cu multă carte au fost dintotdeauna disputați și discutați în agorele cetăților. Minți sclipitoare, valori incontestabile, destine aparte, personalități mai mereu vârâte într-un malaxor prozaic pe care nu și l-au dorit, însă nu au avut cum să-l evite. Cei ce le-au înrâurit existența nu aveau caratele lor, dar țineau în pumn de fier atuuri, precum ego-uri de nestăvilit, viclenia nativă.
sursa aici