mar. mai 17th, 2022

Elena Lasconi, fosta vedetă de televiziune ajunsă din toamna anului 2020 primar în Câmpulung Muscel, spune că s-a obișnuit cu noul capitol al vieții sale și că nu regretă niciun moment că a lăsat în spate meseria de jurnalist. Ea a dezvăluit în exclusivitate pentru impact.ro că s-a obișnuit până și cu formula de politețe pe care o folosesc oamenii atunci când i se adresează.

„Cei mai mulți dintre ei îmi spun, simplu ca bună ziua, primărița. Primărița în sus, primărița în jos! Pe unii, puțini la număr, îi aud spunându-mi și doamna primar. Însă formula cu primărița mi s-a lipit și mie parcă de suflet, cel mai mult.

Personal, nu am avut vreo pretenție anume, Doamne ferește! Așa că de aproape doi ani sunt primărița!”, începe Elena Lasconi seria dezvăluirilor personale.

„Ca bugetar am sesizat că ai mai multe zile libere. Categoric! Și uneori mă întreb ce să fac cu ele. Dar ajung repede să-mi umplu timpul și atunci, fiindcă treabă se găsește de făcut întotdeauna. Însă, când lucram la privat, acolo nu prea aveai parte de sărbători sau alte libere la fel ca la stat.

Îmi amintesc și acum că la PRO TV întotdeauna dacă erai liber de Crăciun, atunci sigur lucrai de Revelion. Sau dacă nimereai Paștele liber, atunci sigur erai de serviciu de 1 Mai”, adaugă aceeași Elena Lasconi.

sursa aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.