lun. mai 16th, 2022

Gheorghe Dincă a povestit cum a răpit-o pe Luiza Melencu, în faţa instanţei, iar momentul a fost înregistrat

Gheorghe Dincă, principalul suspect în cazul dispariţiei Alexandrei Măceşanu şi a Luizei Melencu, a povestit amănunţit judecătorului faptele oribile pe care i le-a făcut Luizei în urmă cu trei ani.

Antena 3 are toate mărturiile făcute în instanţă. Aflat de doi ani în arest, Dincă a susţinut că Luiza i-a dat de înţeles că practica prostituţia şi a negat, din nou, că ar fi ucis-o pe fată.

„Judecător: Dacă dumneavoastră aţi văzut că este tânără, v-a spus că este elevă, nu aţi găsit că este o diferenţă cam mare de vârstă între anii ei şi ai dumneavoastră ca să iniţiaţi o discuţie cu ce făcea ea, unde se ducea?

Gheorghe Dincă: Păi doamna preşedintă, nu am analizat. Păi, o persoană serioasă nu iese la stradă să facă cu mâna şi să facă prostituţie.

Judecător: Dar dumneavoastră vi s-a părut că sunteţi serios?

Gheorghe Dincă: Da, sunt foarte serios. Pentru că am copii. Am scos două bancnote de 10 lei şi i-am întins cu mâna dreaptă pe banchetă.

Judecător: Cu ce scop i-aţi dat banii?

Gheorghe Dincă: Intenţia a fost să îşi ia ceva că mi-am dat seama că are probleme financiare. Am dat să cobor din maşină şi ea a luat banii şi i-a băgat în geacă, în buzunar. Când am coborât din maşină i-am luat telefonul de pe bancheta din spate.

Judecător: De ce?

Gheorghe Dincă: Am crezut că poate să facă o înscenare şi să zică că a fost luată cu forţa. M-am suit la volan şi m-am dus să întorc maşina. Am mai mers, nu ştiu,  până la urmă am vrut să întorc, am întors.

Judecător: Păi de ce aţi întors?

Gheorghe Dincă: Păi a fost de acord să meargă cu mine pentru sex oral.

Judecător: Păi nu, mi-aţi spus că e de acord să facă sex oral, nu mi-aţi spus că ea a fost de acord să meargă la locuinţa dumneavoastră. Nu mă minţiţi.

Gheorghe Dincă: Nu vă mint, dar sunt atâtea şi e atâta timp. I-am spus că îi dau drumul dacă mergem să facem sex normal. Pe drum, venind spre casă, spre mine, am lăsat geamul şi am aruncat telefonul. Am zis că îl iau la întoarcere. Ea a observa că am aruncat telefonul şi a început să mă lovească cu palmele în umeri. A insistat cu palmele şi m-a lovit peste ochi, nu mai ştiu ce a făcut. Am oprit pe partea dreaptă, am trecut în spate, am scos cureaua şi am legat-o de mâini”, se arată în înregistrarea din instanţă cu mărturia lui Gheorghe Dincă.

sursa aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.