Cătălin Moroșanu s-a implicat, discret, în a-i ajuta pe refugiații din Ucraina ajunși în București, dar a fost dezamăgit de cum au reacționat unii oameni în legătura cu implicarea sa.
Cătălin Moroșanu a povestit ce a pățit după ce a încercat să îi ajute pe refugiații din Ucraina printr-o postare de-ale sale pe conturile de socializare, cea în care lăuda un artist talentat din Kiev și care a provocat dezbateri printre cei care îl urmăresc. După ce a citit comentariile, luptătorul a recunoscut pentru FANATIK că a fost dezamăgit de reacția unor oameni. Cu toate acestea, ne-a dezvăluit el, a continuat – și o va face și în viitor – să le ofere unora câte ceva de muncă, iar copiilor, o ocupație.
Cătălin Moroșanu, ajutor pentru refugiații din Ucraina
Cătălin Moroșanu a descoperit, printre refugiați ajunși în România din Ucraina, un artist talentat. ”El este Misha, refugiat ucrainian, care a fugit din calea războiului și a reușit sa transpună pe peretele Academiei de Arte Marțiale Cătălin Moroșanu visul meu! Un om extraordinar, un talent rar întâlnit, a făcut o capodoperă care va rămâne în eternitate!”, a notat pe contul său de socializare Cătălin Moroșanu.
sursa aici