Masacrul de la Bucea, în care peste 400 de localnici au fost executaţi de forţele ruse aflate în retragere, a cutremurat întreaga lume. Autorităţile ucrainene vorbesc despre „crime de război”, condamnate şi de liderii mondiali. Pentru a încetini avansul unităţilor Forţelor Armate ale Ucrainei, trupele ruse au efectuat minări haotice pe scară largă. Două treimi dintre soldaţii ruşi s-au retras din jurul Kievului şi se îndreaptă spre Donbas.
UPDATE 20.00 Trupele ruseşti au părăsit regiunea Jîtomîr, însă ”războiului nu s-a terminat”, a anunţat guvernatorul regiunii, Vitaliy Bunechko, pe contul de Telegram, conform BBC. ”Inamicul a fost respins şi astăzi nu există trupe ruse de ocupaţie în regiunea noastră, a afirmat guvernatorul Vitaliy Bunechko pe contul de Telegram.
Jurnalist rus: Nu Ucraina are nevoie de o „denazificare” fictivă, ci Rusia are nevoie de o destalinizare reală UPDATE 18.00 Sub titlul „Ce ar trebui să facă Rusia cu Ucraina?“, agenţia de propagandă a Kremlinului, Ria Novosti, publică un articol halucinant semnat de politologul şi filosoful rus Timofei Sergheiţev, care spune că Ucraina nu poate exista ca stat naţional şi că ucrainenii trebuie „denazificaţi”. UPDATE 17.15 În regiunea Donbas sunt trimişi la luptă recruţi ruşi, care nu au fost instruiţi în prealabil şi cărora li se oferă provizii mici de mâncare şi apă. Conform surselor, armele cu care au fost obligaţi să lupte sunt vechi din perioada celui de-al Doilea Război Mondial. UPDATE 17.05 Care este motivul pentru care se ceartă purtătorul de cuvânt al Kremlinului şi liderul cecenilor Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, şi Ramzan Kadîrov, liderul Ceceniei şi unul dintre aliaţii apropiaţi ai preşedintelui Vladimir Putin, au intrat într-o dispută a declaraţiilor de la distanţă pe tema „patriotismului”. UPDATE 17.00 Primarul oraşului Bucea (Uraina), Anatoliy Fedoruk, a declarat pentru CNN, luni dimineaţă, că ucrainenii nu vor ierta poporul rus pentru atrocităţile petrecute în localitate. „Jumătate din oraş este distrus”, copii, mame şi bătrâni fiind victimele principale ale măcelului, potrivit oficialului ucrainean.
Citeste mai mult: adev.ro/r9snvf