♦ Bogdan Murgescu, istoric: „Termenul de «război total» a fost folosit şi în primul şi în cel de-al Doilea Război Mondial. Suntem departe de un război total astăzi. Lavrov a folosit această sintagmă pentru că ruşii sunt supăraţi pe ce li se întâmplă şi vor să transmită că Occidentul a declanşat război total împotriva lor, iar ei acţionează în legitimitate“.
„Războiul total“, o sintagmă asociată primelor două războaie mondiale, a fost folosită la finalul săptămânii trecute de Serghei Lavrov, ministrul rus de externe, în contextul intensificării sancţiunilor economice ale Occidentului împotriva Rusiei. Pe 24 februarie 2022, Rusia a invadat Ucraina, iar în prezent luptele continuă: ruşii se concentrează pe regiunile Doneţk şi Lugansk, în timp ce marile oraşe Harkov, Cernihiv şi Mariupol rămân asediate în cea de-a 31-a zi de la invazie, potrivit BBC.
„Astăzi (statele occidentale- n.red.) ne-au declarat un adevărat război hibrid, un război total“, a spus Serghei Lavrov, ministrul rus de externe, pe 25 martie 2022, în timpul unei reuniuni a Fondului de sprijin pentru diplomaţie publică în Rusia, potrivit Agerpres, care citează agenţia EFE. Lavorv a amintit că termenul de „război total“„ a fost folosit de armata nazistă în al Doilea Război Mondial.
Într-adevăr, sintagma „război total“ se regăseşte pe prima pagină a ziarului românesc Universul din 17 septembrie 1939, la circa două săptămâni de la invazia Germaniei în Polonia, eveniment care a declanşat cel de-al Doilea Război Mondial.
Astfel, în ziarul Universul de pe 17 septembrie 1939, un articol care poartă titlul „Război «total»“ explică ce reprezenta aşa-numitul război total în urmă cu 83 de ani:
„Franţa şi Marea Britanie au anunţat că vor întreprinde „războiul total“ împotriva Germaniei. Ce se înţelege prin „războiul total“? Războiul militar, politic, economic şi moral, prin care se urmăreşte distrugerea tuturor forţelor de rezistenţă materiale şi morale de care dispun naţiunile adverse“, arată articolul Universul din 17 septembrie 1939.
Istoricul Bogdan Murgescu, profesor universitar la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti, spune că, la acea vreme, sintagma „război total“ făcea referire la ce s-a întâmplat în Primul Război Mondial, deoarece nu se ştia, pe 17 septembrie 1939, că deja începuse cel de-al Doilea Război Mondial. În contextul folosirii aceleiaşi sintagme de către ministrul rus de externe şi la mai bine de o lună de la invazia Rusiei în Ucraina, cât de aproape suntem de un aşa-numit „război total“?
17 septembrie 1939, ziarul Universul
Într-un articol de pe prima pagină din ziarul Universul de pe 17 septembrie 1939 cu titlul „Războiul total“, autorii menţionau:
„Franţa şi Marea Britanie au anunţat că vor întreprinde „războiul total“ împotriva Germaniei. Ce se înţelege prin „războiul total“? Războiul militar, politic, economic şi moral, prin care se urmăreşte distrugerea tuturor forţelor de rezistenţă materiale şi morale de care dispun naţiunile adverse. În asemenea condiţii nu se mai duce războiul, ca odinioară, numai între armatele beligerante pe baza principiilor şi doctrinelor cunoscute în vederea distrugerii forţelor combatante prin mai multe bătălii până la obţinerea aşa zisei „decisive“, ci între naţiunile-armate, între totalitatea mijloacelor lor de apărare şi de rezistenţă, – în timp şi în spaţiu“.
Sursa: Ziarul Universul din 17 septembrie 1939, pus la dispoziţie de Biblioteca Naţională a României
sursa aici