mar. mart. 19th, 2024

Odată cu ridicarea stării de alertă, din 9 martie 2022, în educaţie acest lucru înseamnă „revenirea totală la starea de dinainte de Legea 55” și „întoarcerea strictă la prevederile Legii educației nr. 1/2011”, adică „se anulează atât toate restricțiile, cât și toate facilitățile”, a declarat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.

Cu alte cuvinte, spune oficialul, elevii nu mai sunt obligați să meargă cu măști la școală (masca rămâne cu titlu de recomandare, alături de respectarea regulilor de igienă), iar facultățile și școlile nu mai pot organiza cursuri şi nici examene online, potrivit edupedu.ro.

Președintele Iohannis a anunțat că starea de alertă nu va fi prelungită după 8 martie, iar o serie de restricții vor fi eliminate.

Sorin Cîmpeanu a precizat că nu este nevoie de abrogarea ordinului comun al Ministerelor Educației și Sănătății, care a reglementat până acum funcționarea școlii în timpul pandemiei COVID-19. 

„Ordinul comun este emis în baza Ordonanței de Urgență nr. 141 din 2020 și a Legii 55 din 2020. Ieșirea din starea de alertă echivalează cu faptul că acest ordin comun își încetează automat valabilitatea”, a explicat ministrul Educației.

În ceea ce privește posibilitatea organizării de cursuri online, Cîmpeanu a afirmat că, în cazul universităților, legea educației definește cele trei forme de organizare a învățământului universitar: cu frecvență (zi) / cu frecvență redusă / la distanță. 

Aceste forme sunt acreditate de ARACIS, în urma evaluării. „Odată cu ieșirea din starea de alertă, dispare singurul fundament legal (Legea 55) care permitea derogare de la acest lucru”, a declarat ministrul Educației.

„Pentru viitor, va trebui să gândim modalitatea în care se realizează acreditarea, pentru a se putea organiza cursuri online. Dar asta va presupune cu siguranță evaluări ale resursei umane, ale infrastructurii fizice și IT, proceduri”, a continuat Cîmpeanu.

Conducerea SNSPA a decis, pe baza autonomiei universitare, ca toate activitățile didactice să se desfășoare on-line până pe 4 aprilie.

SNSPA nu va accepta ca procesul didactic să fie bulversat, printr-o trecere rapidă, de la o zi la alta, din mediul online la mediul fizic”, susţine instituţia.

sursa aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *