lun. ian. 20th, 2025

Imaginea fricii pentru Vladimir Putin. Liderul de la Kremlin a condus, ieri, ședința Consiliului de Securitate comunicând cu generalii săi în regim de videoconferință, adică prin intermediul unui ecran uriaș.

Un miliardar rus, care a părăsit Moscova, a declarat ieri că Vladimir Putindorește să păstreze distanța și față de invitații săi, dar și față de generalii de armată, pentru că se teme că va fi asasinat și dă semne de paranoia.

Expertul în comunicare Aurelian Ciocan a analizat, în emisiunea Decisiv, cadrul în care comunică mai nou liderul rus cu subordonații săi direcți.

„A ales să se afișeze singur, să nu se întâlnească cu ei. Este foarte interesant tot decorul în care a apărut, pentru că tot ce vedem în jurul lui este de o ordine impecabilă. De la birou, foile care sunt puse pe birou, ceasul pe care îl are la mână, de la microfon, de la creioanele perfect ascuțite care sunt în acel suport – totul e perfect.

Pare că a avut un scenograf care s-a ocupat de acest decor, de lumină. Și vedem în monitor o imagine destul de interesantă care a apărut și în discursul care practic anunța că este de acord cu recunoașterea independenței celor două regiuni, imaginea cu Kremlinul”, a explicat Aurelian Ciocan.

Cine îl poate opri pe Vladimir Putin. Teoria lui Yuval Harari

Istoricul Yuval Harari, unul dintre cei mai bine vânduţi scriitori ai deceniului, a explicat într-un interviu de ce crede că Vladimir Putin a pierdut deja războiul şi cine ar putea să-l oprească. Bunicul lui Harari s-a născut în Ucraina, într-un sat aproape de România.

„Acest război e responsabilitatea unui singur om. Este războiul lui Putin. Nu e războiul Rusiei, nici a ruşilor, nici a istoriei lor. Dacă ucrainenii pot opri tancurile cu mâinile goale, există posibilitatea ca poporul rus să oprească războiul. (…)

Lumea vorbeşte despre îngrijorările de securitate ale Rusiei. E ca atunci când cineva stă cu cizma pe faţa cuiva şi ne spune, vă rog să înţelegeţi, mă îngrijorează siguranţa. Nu. Nu e cazul. Nu există nicio ameninţare ca să facă asta. Ultima oară când cineva a invadat Rusia a fost în timpul lui Hitler, acum 70 de ani şi de-atunci cine a mai invadat Rusia, cine ar vrea să o invadeze?

Cei care cred că germanii vor să invadeze Rusia, nu au fost de curând în Germania. Credeţi că francezii, că Napoleon o să se ridice din mormânt şi o să-şi conducă iar armata să invadeze, este o nebunie! Nu există niciun motiv pentru ca acest război să pornească cu excepţia fanteziei şi ambiţiei unei singure persoane.

Sunt multe lucruri pe care le ştiam înainte să înceapă războiul. Ştiam că armata Rusiei este mult mai puternică. Ştiam că NATO nu va trimite forţe pentru a interveni. Ştiam despre puterea gazului şi a petrolului Rusiei. Dar era un singur lucru de care nimeni nu putea fi sigur. Care avea să fie reacţia Ucrainei. Întregul plan al Rusiei s-a bazat pe un pariu că ucrainenii se vor preda pur și simplu.

sursa aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *