S. mart. 15th, 2025

Capitala Kiev a rezistat unei nopţi de foc, după ce forţele ruse au lansat atacuri cu rachete din trei puncte ale oraşului şi au încercat să pună stăpânire pe instituţiile vitale. La Harkov, armata ucraineană a anunţat că a recucerit oraşul.

Update 27 februarie 17.57. Protestatarii din Minsk (Belarus) au fost reţinuţi de forţele de ordine, după o intervenţie în forţă.

Oamenii ieşiseră pe străzile capitalei din Belarus pentru a protesta împotriva războiului început de Rusia în Ucraina, cu complicitatea administraţiei de la Minsk.

Update 27 februarie, 17.24. Proteste masive împotriva războiului din Ucraina, în Sankt Petersburg și Moscova. Rușii au ieșit din nou în stradă, astăzi, pentru a demonstra împotriva războiului declanșat în Ucraina de către Vladimir Putin. Sunt zeci de mii de oameni pe străzile din Sankt Petersburg și Moscova, care cer încetarea invaziei ruse.

Update 27 februarie, 16.50. Filippo Grandi, Înaltul Comisar al ONU pentru Refugiați, a declarat că 368.000 de oameni din Ucraina au sosit în Polonia, Ungaria, România, Moldova și alte țări.

Update 27 februarie, 16.00. Zelenski anunță condițiile de negociere cu Rusia, după o convorbire telefonică cu LukașenkoVolodimir Zelenski a anunţat că a convenit ca delegația ucraineană să se întâlnească cu delegația rusă fără condiţii prealabile la granița ucraineană belarusă lângă râul Pripeat.

Alexander Lukașenko şi-a sumat responsabilitatea pentru a se asigura că toate avioanele, rachetele staționate pe teritoriul belarus rămân la sol în timpul călătoriei, discuțiilor şi în timpul întoarcerii delegației ucrainene. 

Update 27 februarie, 15.30. Putin a ordonat comandamentului pentru descurajarea folosirii armelor nucleare să intre în alertă

Preşedintele rus Vladimir Putin a ordonat comandamentului de descurajare nucleară să intre în alertă maximă, în condiţiile tensiunilor crescute cu Vestul după ce a invadat Ucraina.

Preşedintele Rusiei, Vladiimir Putin, pune în alertă forţele nucleare ale Rusiei din cauza tensiunilor majore cu lumea occidentală în privinţa atacului militar din Ucraina, scrie The Washington Post. Putin a ordonat comandamentului militar să pună forţele de descurajare nucleară în stare de alertă maximă după declaraţiile agresive ale ţărilor NATO.

Update 27 februarie, 15.10. Ucraina a confirmat întâlnirea cu Rusia în Belarus, anunță consilierul prezidențial rus. Un consilier prezidențial rus a declarat duminică că Ucraina a confirmat că se va întâlni cu delegația Federației Ruse în regiunea Gomel din Belarus, fără a oferi detalii despre cine va reprezenta partea ucraineană, au informat duminică agențiile de presă de stat ruse. 

Update 27 februarie, 15.10. ONU: Aproape 400.000 de refugiați în urma conflictului din Ucraina. 

Aproape 400.000 de refugiați ucraineni și-au părăsit casele de la invazia Rusiei de joi, a anunțat duminică Înaltul Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați.

„Numărul refugiaților din Ucraina tocmai a fost actualizat. Se bazează pe datele puse la dispoziție de autoritățile naționale. Totalul este acum de 368.000 și continuă să crească”, a transmis duminică UNHCR pe Twitter.

Update 27 februarie, 14.20. Consiliul guvernatorilor din Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) va organiza o reuniune de urgență miercuri cu privire la situația din Ucraina.

Directorul general al AIEA, Mariano Grossi, a declarat sâmbătă că este profund îngrijorat pentru Ucraina și a cerut tuturor părților să se abțină de la acțiuni care ar putea pune în pericol securitatea materialelor și instalațiilor nucleare.

”Siguranța și securitatea site-urilor și a materialelor nucleare din Ucraina nu trebuie în niciun caz puse în pericol. Deocamdată, centralele funcționează în mod normal, iar materialul lor nuclear rămâne sub control. Este de o importanță capitală ca acest lucru să continue și ca personalul uzinei să rămână capabil să-și desfășoare munca vitală fără nicio presiune sau stres nejustificat”, a spus directorul general Grossi.

Update 27 februarie, 13.35. Antena 3 este singura televiziune din România care transmite LIVE 24 de ore din 24 despre războiul din Ucraina.

Din cele mai importante puncte, respectiv din Ucraina, dar şi de la graniţele României, acolo unde a început exodul refugiaţilor ucraineni, reporterii Antena 3 transmit oră de oră cele mai noi informaţii şi vin cu imagini spectaculoase din mijlocul acţiunii.

Update 27 februarie, 13.31. Rapoartele guvernatorului regional Oleh Sinegubov confirmă că Ucraina „controlează în totalitate” zona orașului Harkov, al doilea ca mărime din Ucraina, unde au avut loc lupte grele, anunță Sky News.

Acesta a declarat: „Controlăm în totalitate Harkovul! Forțele armate, poliția și forțele de apărare lucrează, iar orașul este complet curățat de inamic”.

Harkovul a fost scena unor confruntări violente duminică, după ce vehicule militare rusești au pătruns în oraș și rachete au lovit o conductă de gaz la primele ore ale dimineții.

Ministerul Apărării a declarat anterior că „schimburi intense” de rachete de artilerie au fost urmate de „lupte grele” în timpul nopții la Harkov.

Update 27 februarie, 13.24 Preşedintele Zelenski anunţă că Ucraina dă Rusia în judecată la Curtea Internaţională de Justiţie, pentru crime de război. 

„Solicităm o decizie urgentă care să ordone Rusiei să înceteze activitatea militară imediat și ne așteptăm ca procesele să înceapă săptămâna viitoare”, a transmis preşedintele Ucrainei.

Update 27 februarie, 13.13. Organizaţia Naţiunilor Unite a anunţat că numărul refugiaţilor ucraineni care au părăsit ţara până astăzi a ajuns la aproximativ 368.000.

De asemenea, autorităţile au anunţat că numărul refugiaţilor este în continuă creştere. Cei mai mulţi au ales să treacă graniţa în Polonia, însă câteva zeci de mii au ajuns şi în Moldova şi România.

sursa aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *