mie. iul. 24th, 2024

Un avion militar din Ucraina a aterizat pe aeroportul din Bacău. Se pare că acesta avea probleme generate de lipsa de combustibil.

De asemenea, un alt avion ucrainean a cerut să aterizeze pe aeroportul din Cluj. Deocamdată nu se știe ce probleme are.

Avioanele au fost detectate de către Poliția de Frontieră din România, la ora 6.18.

”Joi, 24 februarie, două aeronave F-16 Fighting Falcon ale Forţelor Aeriene Române aflate în serviciul de luptă Poliţie Aeriană sub comandă NATO au decolat în jurul orei 6.15, pentru clarificarea unei situaţii aeriene referitoare la un zbor neautorizat în partea de nord a României, care se apropia de spaţiul aerian naţional.

Cele două aeronave militare române au aplicat cu stricteţe procedurile naţionale şi regulile internaţionale aplicabile în astfel de situaţii, procedând la interceptarea şi identificarea vizuală a aeronavei care intrase în spaţiul aerian românesc.

Aeronava respectivă, un Suhoi 27 aparţinând Forţelor Aeriene Ucrainene, a fost escortată pentru aterizare imediată pe Baza 95 Aeriană Bacău, operaţiune încheiată la ora 07.05.

După aterizare, pilotul militar ucrainean s-a pus la dispoziţia autorităţilor române, urmând a fi luate măsurile legale care se impun în aceste situaţii.

Vom reveni cu detalii pe acest subiect, pe măsură ce acestea vor fi disponibile.

În ceea ce priveşte situaţia de securitate din Ucraina, Armata României a activat punctele militare de comandă cu atribuţii în monitorizarea situaţiei şi coordonarea forţelor şi mijloacelor destinate situaţiilor concrete care pot apărea.

Conducerea Ministerului Apărării Naţionale a luat toate măsurile necesare de reacţie, atât cele care revin în mod direct instituţiei, precum şi cele de sprijin pentru celelalte componente ale sistemului naţional de securitate, conform planurilor de cooperare interinstituţională, elaborate din timp.”, arată un comunicat al Ministerul Apărării.

sursa aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *