mie. iul. 24th, 2024

Rusia a anunțat începerea în scurt timp a exercițiilor forțelor nucleare ruse cu lansări de rachete balistice și de croazieră. Președintele rus Vladimir Putin va superviza exercițiul nuclear dintr-un centru de criză, împreună cu președintele din Belarus, Alexander Lukașenko.

În exercițiul Grom 2022 vor fi implicate sisteme ale forțelor care alcătuiesc triada nucleară a Rusiei: aparate cu rază lungă de acțiune a Forțelor Aerospațiale, Comandamentul Forțelor Strategice, vase ale flotelor de Nord și din Marea Neagră, precum și unități ale districtelor militare de Sud și de Vest. Exercițiul se va încheia pe 22 februarie.

Criza ruso-ucraineană se află în cel mai tensionat moment. Rusia a anunțat NATO în mai multe rânduri că va lua măsuri militare dacă nu pleacă din România, Polonia și Țările Baltice.

Observatorii Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa au anunţat, sâmbătă, că au observat o „creştere spectaculoasă” a încălcărilor acordului de încetare a focului în estul Ucrainei, unde separatiştii pro-ruşi şi forţele ucrainene se înfruntă din 2014, relatează AFP. Ambasadorul Statelor Unite la OSCE susține că numărul militarilor ruși concentrați în apropierea frontierelor cu Ucraina a ajuns la aproximativ 190.000.

O explozie puternică s-a produs, vineri seară, 18 februarie, în centrul oraşului ucrainean Doneţk, în apropierea sediului administraţiei separatiste. Conform agenţiei de presă din Doneţk (Donetsk News Agency), a explodat vehiculul lui Denis Sinenkov, şeful Miliţiei din autoproclamata “Republică Populară Doneţk”.

Citește șiCozi uriaşe de oameni la frontiera dintre Ucraina şi Rusia | Evacuare masivă din Lugansk şi Donetsk

O altă explozie puternică a avut loc, în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă, la periferia oraşului separatist ucrainean Lugansk, afirmă surse citate de agenţia RIA Novosti, precizând că a fost vizată o conductă de gaz.

Potrivit martorilor, explozia s-a produs în jurul orei locale 23.00. Surse citate de agenţia de presă RIA Novosti afirmă că explozia a vizat conducta de gaze Drujba, la periferia oraşului Lugansk. Un incendiu de amploare a izbucnit după deflagraţie.

sursa aici

sursa aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *