Rusia a spus că a alungat un submarin nuclear american din din apele sale teritoriale de lângă Insulele Kurile, în timp ce marina rusă efectuează manevre la scară largă în mai multe mări și oceane. La două zile de la această declarație, Moscova a avertizat toate țările care îți vor trimite neve și submarine în apele sale teritoriale.
Avertismentul Rusiei
Un înalt oficial militar rus a declarat că Rusia este pregătită să deschidă focul asupra navelor și submarinelor străine care intră ilegal în apele sale teritoriale. Orice astfel de decizie va fi luată, însă, la „cel mai înalt nivel”, a spus Stanislav Gadzhimagomedov, șef adjunct al departamentului operațional principal al Statului Major, notează Reuters.
Declarația a venit la două zile după ce Moscova a spus că o navă de-a sa a alungat un submarin american din apele rusești din Pacific. Submarinul a fost detectat în apropierea insulelor Kurile, în timp ce Rusia efectua exerciţii navale, dar SUA au negat că au efectuat operațiuni militare în apele teritoriale ale Rusiei.
sursa aici