sâm. iul. 13th, 2024

Informaţii noi în dosarul crimelor de la Caracal. Suspectul Gheorghe Dincă, după ce a recunoscut că le-a răpit pe Alexandra şi pe Luiza, vrea să primească bani de pe urma statului român.

El vrea să reclame România la CEDO. Avem scrisoarea de 4 pagini scrisă de Gheorghe Dincă din închisoare. Avocata mamei Luizei, Carmen Obîrşanu ne-a explicat toată situația. 

Se pare că dosarul nu a fost instrumentat corect.

”Cercetările efectuate în dosar au fost făcute într-un mod total neprofesional pentru că i s-a promis de la început că i se va asigura ajutorul. Rapoartele de expertiză făcute de medicii legiști s-a dovedit că nu au respectat lege.

Medicul care a eliberat certificatul constatator de deces pentru Alexandra a declarat că nu a respectat legea codului civil. Medicul genetician a spus că nu cunoaște din ce elemente dentare ar fi prelucrat ADN-ul din punct de vedere anatomic, adică dacă s-a luat din incisivi, molar sau premolar” a explicat avocatul Carmen Obîrşanu, la Antena 3.

Sunt zeci de mii de pagini și multe elemente din dosar care nu se leagă, se bat cap în cap.

Legişti din Bucureşti rup tăcerea despre Alexandra Măceşanu şi Luiza Melencu

Doi medici legişti din Bucureşti au rupt tăcerea şi vorbesc în faţa instanţei despre expertizele efectuate de INML în cazul celor două victime, Alexandra Măceşanu şi Luiza Melencu.

Unul dintre medici este cel care a emis certificatul de deces al Alexandrei Măceşanu, tânăra pe care Gheorghe Dincă ar fi ucis-o.

Experţii de la Institutul de Medicină Legală din Bucureşti au examinat fragmentele osoase care s-au găsit la Caracal, fragmente găsite în butoiul din curtea lui Gheorghe Dincă, despre care procurorii au spus că ar exista date clare că ar aparţine Alexandrei, dar şi fragmentele găsite în lizieră despre care anchetatorii au spus că există indicii că ar aparţine Luizei Melencu.

În dosarul Caracal s-a emis un certificat de deces pe numele Alexandrei Măceşanu, iar părinţii ei au refuzat să ridice certificatul şi au formulat o plângere penală împotriva medicului care a semnat documentul.

sursa aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *