sâm. iul. 13th, 2024

Sora lui Nicolae Ceauşescu era o femeie de temut în întreg județul Olt, pe care l-a condus cu o mână de fier. Inițial o simplă profesoară de istorie, aceasta a căpătat un statut important si notorietate odată ce fratele său a ajuns la conducerea țării. În anii de „glorie” ai comunismului, toată lumea îi știa de frică. Află de spunea despre cumnata sa, Elena Ceaușescu.

Născută în anul 1928, în localitatea Scornicești, sora lui Nicolae Ceaușescu devenise o simplă profesoară de istorie la Liceul Agroindustrial din Scorniceşti. Asta până ca dictatorul să ajungă la putere, pentru că, mai apoi, a primit o funcție pe măsură. Elena Bărbulescu a devenit o femeie de care toată lumea se temea, fiind numită directoarea acelei unități școlare, după care inspector școlar în județul Olt, post pe care l-a ocupat până la Revoluție.

Într-un fragment din volumul semnat de ÎPS Calinic, arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului, „Toată vremea-şi are vreme”, publicat de Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului pe Facebook, arhiepiscopul a povestit cum a întâlnit-o la Argeş, într-o sâmbătă, la Paraclis pe Elena Bărbulescu, Inspector general al Inspectoratului Şcolar din Judeţul Olt pe atunci, în timp ce se închina la Sfânta Filoteia.

După ce s-au cunoscut, ea mergea deseori la ÎPS Calinic pentru a i se confesa. Și, nu de puține ori, o aducea în discuție și pe cumnata sa, Elena Ceaușescu, punând accentul pe relația defectuoasă pe care o avea cu fratele său și pe felul cum încerca Elena Ceauşescu să îl ţină pe Tovarăș departe de rudele lui.

„A pus picioarele pe capul lui. E nenorocire”

Arhiepiscopul a mărturisit că Elena Bărbulescu se plângea de nemulţumirea cetățenilor pentru măsurile aspre şi nepopulare ale fratelui său, preşedinte Republicii Socialiste România, şi că el a încercat să îi vorbească cesteia despre neajunsurile oamenilor, în încercarea de a o determina să îşi îmbuneze fratele. Dar replica sa l-a lăsat fără cuvinte.

„- Foarte rar am ocazia să mă întâlnesc cu fratele meu. Nu-l lasă Elena Ceauşescu să vorbească cu nimeni dintre rudele noastre şi nici cu fraţii şi cu surorile. Face un mare scandal şi nu-l slăbeşte din ochi. Doar când vine la Scorniceşti, mai reuşesc, din când în când, să mai schimbăm câteva vorbe şi atunci pe furiş, când nu ne zăreşte ea. A pus picioarele pe capul lui. Este o mare nenorocire.”, spunea sora lui Nicolae Ceauşescu.

sursa aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *