mie. aug. 17th, 2022

Directorul medical de la „Matei Balș” a vorbit despre tratamentele pe care pacienții infectați cu Omicron le pot lua în siguranță. Potrivit medicului Adrian Marinescu, medicamentele administrate diferă de forma bolii pe care o are fiecare persoană în parte. Mai mult, pacienții trebuie să consulte medicul specialist pentru a se asigura că medicamentul administrat este potrivit nevoilor sale.

În ce situații se poate folosi antitermicul

Dr. Adrian Marinescu vine cu informații noi, menite să ofere un prim ajutor în cazul apariției infecției cu Omicron. Potrivit acestuia, fiecare medicament se ia la recomandarea medicului, în funcție de starea de sănătate a fiecărui individ. În cazul în care o persoană este asimptomatică sau are o formă ușoară a bolii, atunci aceasta se poate trata cu antitermic.

”Dacă nu există factori de risc și am o formă ușoară, este suficient tratamentul simptomatic. Fac febră, iau antitermic”, a explicat medicul.

În cazul formelor medii și severe, directorul medical de la “Matei Balș” susține că tratamentele sunt mai complexe și se administrează în spital, în funcție de fiecare situație în parte. Pentru cazurile mai severe există mai multe tipuri de medicamente, care depind inclusiv de perioada de administrare a acestora în raport cu debutul bolii. Astfel, cu cât medicamentele sunt administrate mai aproape de debutul bolii, cu atât efectele sunt mai eficiente.

„În situația în care vorbim de formele medii și cele severe, vorbim de tratamentul administrat în spital. Și aici sunt mai multe variante. Este Remdesivirul, sunt anticorpii monoclononali și discutăm aici de varianta anti-spike. Sunt și alte tipuri de anticorpo monoclonali care sunt pentru diverse forme.

Dar este important de discutat aici ce facem în varianta prespital. Administrarea tratamentului trebuie făcută cât mai repede în raport cu debutul bolii”, a povestit Adrian Marinescu.

Antiviralele existente în spitalele din România

Adrian Marinescu a reamintit că pentru formele medii și severe există tratamente pe bază de antivirale, însă acestea se găsesc doar în spitale și se administrează doar la recomandarea medicului. Astfel, chiar dacă pacientul poate urma tratamentul acasă, medicamentele se pot găsi exclusiv în farmaciile din cadrul spitalelor.

sursa aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.