O femeie de 25 de ani a sunat la 112 și a anunțat că a fost amenințată în trafic, pe DN 73 Pitești – Câmpulung, cu un pistol. Polițiștii din Argeș au reușit să identifice autoturismul, în interiorul căruia se aflau trei persoane. Una dintre ele deținea presupusa armă, care s-a dovedit a fi un pistol de jucărie.
„În ziua 29 decembrie a.c., polițiștii argeșeni au fost sesizați prin Serviciul Național Unic Apeluri de Urgență 112, de către o femeie de 25 de ani, din Constanța, că, în timp ce se deplasa cu autoturismul dinspre Pitești către Câmpulung, ar fi fost amenințată, cu un pistol, de un pasager dintr-un autoturism care se deplasa în aceeași direcție de mers”, transmite IPJ Argeș prin intermediul unui comunicat.
Dispecerul a transmis evenimentul în atenția tuturor structurilor Inspectoratului de Poliție Județean Argeș, descrierea autoturismului fiind comunicată către polițiștii aflați în teren.
În urma comunicării, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Mioveni au depistat, în trafic, autoturismul în cauză, pe str. Depozitelor din Mioveni, circulând dinspre DN 73 către Valea Stânii.
Potrivit sursei citate, în urma verificărilor, s-a stabilit că în autoturismul condus de un tânăr de 19 ani, din comuna Murgași, județul Dolj, se mai aflau doi ocupanți: o minoră de 17 ani, din Slatina, județul Olt, pe locul din dreapta față și un tânăr de 19 ani, din comuna Goești, județul Dolj, pe bancheta din spate.
Asupra acestuia din urmă a fost identificat obiectul utilizat pentru amenințare, pe care l-a predat polițiștilor, din primele verificări rezultând faptul că este vorba despre un pistol de jucărie, din plastic.
„În cauză, va fi întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare, iar verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta s-a petrecut și luarea măsurilor legale care se impun”, se mai arată în comunicatul transmis de autorități.
sursa aici