Tinerii încurajați să facă, din nou, armata! Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a declarat vineri, 17 decembrie, că se analizează reintroducerea serviciul militar în termen, pe bază de voluntariat. Acesta a precizat că cei care vor dori să servească în Armată vor avea și o serie de beneficii. Iată ce vor primi de la stat doritorii!
Tinerii ar putea să facă armata pe bază de voluntariat
Astfel, țara noastră ar putea urma modelul Danemarcei, ţară care recrutează în fiecare an circa 10.000 de tineri pentru un serviciu militar de 12 luni.
Impact.ro Câţi bani a furat Petre Roman, de fapt, de la statul român?! Oana Roman l-a…
„Ar putea să fie o formă de instruire, dar nu în sensul de stagiu militar obligatoriu, o formă de instruire pe care tot mai multe ţări au introdus-o în acest moment, o formă de voluntariat. (…)
Există tineri care vor să facă instruire militară, care vor să participe la acest tip de educaţie şi, atunci, prin voluntariat s-ar putea găsi această soluţie.
Evident că şi voluntarii, în ţări unde există voluntariat în armată, sunt plătiţi. Adică, au o formă prin care sunt şi plătiţi, nu e voluntariat sută la sută.
Dar câştigă şi societatea, pot să câştige şi ei şi nu există obligativitate. Cred că aceasta este o soluţie mai interesantă, pe care am putea-o discuta politic. Deocamdată, este la nivelul de idee. Eu, personal, cred că nu este o idee rea”, a spus Vasile Dîncu, potrivit Agerpres.
sursa aici