vin. oct. 11th, 2024

Până la data de 30 noiembrie, noua tulpină Omicron a COVID-19 a fost depistată în 11 țări din Uniunea Europeană. În total, sunt confirmate 44 de cazuri. Toate sunt deocamdată asimptomatice sau cu simptome ușoare.

Austria, Belgia, Cehia, Danemarca, Franța, Germania, Italia, Olanda, Portugalia, Spania și Suedia au raportat până în prezent cel puțin un caz de infectare cu varianta Omicron, potrivit ECDC.

Specialiștii au aunțat și că alte cazuri sunt investigate, iar numărul total al infectărilor cu această tulpină ar putea să crească.

“Majoritatea persoanelor confirmate pozitiv au un istoric de călătorie în țări africane, iar unele dintre aceste persoane au ales zboruri de legătură cu alte destinații pe ruta Africa – Europa. Toate cazurile pentru care există informații detaliate cu privire la severitatea bolii sunt deocamdată fie asimptomatice, fie au prezentat o serie de simptome ușoare. Până în prezent nu au fost raportate cazuri grave sau decese în rândul persoanelor confirmate oficial”, a transmis ECDC.

Varianta Omicron a mai fost identificată în alte nouă țări, la nivel mondial, pe lângă cele 11 din Uniunea Europeană: Australia, Botswana, Canada, Hong Kong, Israel, Japonia, Africa de Sud, Elveția și Marea Britanie.

Cu toate că datele cu privire la noua tulpină nu sunt suficiente, specialiștii se tem că aceasta ar putea să fie mai contagioasă decât Delta și mai rezistentă la vaccin. Pfizer a anunțat că a început să lucreze la un nou ser.

sursa aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *