mar. dec. 9th, 2025

Încă un incendiu într-un spital din România. De această dată vorbim despre un incendiu la Spitalul de Boli Infecțioase Ploiești unde zeci de pacienţi cu COVID-19 au fost evacuați. Din păcate 2 pacienţi au murit.

Incendiul a izbucnit în jurul orei 4 dimineața în momentul în care un apel la 112 anunța evenimentul în desfăşurare de la Spitalul de Boli Infecțioase.

S-a activat planul roşu la Spitalul de Boli Infecțioase Ploiești unde a izbucnit un incendiu
După ce a fost dat apelul, autorităţile au activat planul roşu de intervenţie la Spitalul de Boli Infecțioase din Ploiești. Pompierii au intervenit pentru lichidarea incendiului. Din primele informaţii focul a izbucnit la parterul unității.

Cei de la ISU au intervenit cu 6 autospeciale cu apă și spumă, o autopecială de descarcerare dar şi 20 de ambulanțe SMURD. În ajutorul acestora au fost mobilizate echipaje SAJ dar şi 57 de pompieri militari.

Nu sunt date exacte dar din primele cercetări se pare că incendiul a izbucnit chiar de la instalația de oxigen la care erau conectaţi pacienţii.

Zeci de persoane au fost evacuați iar din păcate au murit două persoane
Conform datelor existente se pare că au fost zeci de pacienți bolnavi cu COVID-19 care au fost evacuați. Totuși, din nefericire doi pacienți au murit. Se pare că incendiul a izbucnit tocmai din zona in care aceștia erau internați, de la stația de oxigen. Doi bărbaţi în vârstă de 74 şi 75 de ani au murit, iar alți 18 pacienți au fost evacuaţi din secţia COVID de la Spitalul de Boli infecțioase din Ploieşti.

Pompierii militari au emis o comunicare oficială și a explicat faptul că aceștia luptă pentru lichidarea incendiului. Acesta se manifestă pe o suprafață de 20 mp și nu are flacără dar există o degajare de fum

„Pompierii militari acționează pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la spitalul suport COVID Movila Vulpii din Ploiești. Se manifestă la parter pe o suprafață de 20 mp, fără flacără cu degajare de fum.

Din primele informații 2 pacienți sunt decedați. La ora 04.36 a fost pus în aplicare Planul Roșu Județean. 20 de pacienți au fost evacuați. La faţa locului au fost mobilizate 6 autospeciale de lucru cu apă și spumă, 1 descarcerare și 20 ambulanțe SMURD și SAJ cu 57 de pompieri militari”, spune ISU Prahova.

sursa aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *