joi. apr. 18th, 2024

România își deschide granițele pentru toţi turiştii străini, inclusiv pentru cei care vin din afara Uniunii Europene.

Până acum, puteau veni doar vizitatori din țări membre UE, cu respectarea anumitor condiții. Decizia a fost anunțată odată cu noile măsuri de relaxare, care vor intra în vigoare de la 1 iunie. Agențiile de profil au deja discuții cu grupuri de turiști de peste hotare, care sunt așteptați să ajungă la noi chiar din acest weekend.

După mai bine de un an în care turiştii din aproape toată lumea erau nevoiţi să stea în carantină ori să facă dovada testelor negative, acum ţara noastră îşi deschide graniţele. Chiar şi pentru cei din afara Uniunii Europene, care până acum nu ne puteau vizita.

Claudiu Năsui, ministrul Economiei: „În momentul acesta, practic România este deschisă şi turismului extern. A fost un lucru care ne-a fost cerut de către mai toate organizaţiile de profil din turism. Pe lângă criteriile generale pentru ţările verzi, galbene şi roşii din listele verzi, galbene şi roşii, mai era şi o listă a persoanelor care aveau dreptul să intre în ţară. Această listă este eliminată”.

Până la această decizie, puteau intra în ţara doar străinii care aveau un motiv bine întemeiat, nu în scop turistic.

sursa aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *