Dum. sept. 19th, 2021

Simona Halep revine în această săptămână în circuitul WTA și va participa la turneul de la Miami. Românca are bye în prima rundă și cel mai probabil ar urma să o înfrunte pe Caroline Garcia. Organizatorii competiției au stabilit programul după care se vor disputa meciurile.ADVERTISEMENT

Astfel, marți au loc primele partide de pe tabloul principal. Se joacă în turul 1, atât de la masculin, cât și de la feminin. Sorana Cîrstea a intrat în concurs încă din prima zi, împotriva americancei Katrina Scott, locul 443 WTA, beneficiara unui wild-card, pe care a eliminat-o.

De asemenea, Mihaela Buzărnescu este programată să joace în turul 2 al calificărilor cu Anna Lena Friedsam, după ce a trecut în prima rundă de Leyla Fernandez. Irina Begu va juca miercuri împotriva Annei Kalinskaya, tot în prima rundă de pe tabloul principal.

Meciurile din turul 2, când intră Simona Halep în competiție, sunt programate joi și vineri, după ora 17:00

Joi, de la ora 17:00, vor începe meciurile din turul 2 al competiției. Fază în care Simona Halep o va înfrunta pe învingătoarea dintre Caroline Garcia și o jucătoare venită din calificări. Și pe parcursul zilei de vineri, tot după ora 17:00, sunt programate meciuri din turul 2. Simona Halep va juca în una dintre cele două zile.

Pentru ca în weekend, sâmbătă și duminică să se joace meciurile din turul 3. Luni, 29 martie, se vor disputa meciurile din turul 4, iar sferturile de finală sunt programate marți. În fine, se joacă joi semifinalele, iar finala feminină este programată sâmbătă, 3 aprilie.

Turneul de la Miami este de categorie WTA 1000, iar Simona Halep are de apărat rezultatul din 2019, când ajungea în semifinale. Românca nu are cum să piardă locul 3, indiferent de rezultatele din Florida. Dar ar putea să urce pe 2, dacă va câștiga turneul.

sursa aici

By Florin

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *