EXCLUSIV: Liviu Dragnea dă marea lovitură. Va fi bomba politică a anului

EXCLUSIV. Lui Liviu Dragnea i-a fost găsit vehiculul cu care să se relanseze în politică. Un partid. Acesta este cadoul pregătit de fidelii lui când va fi eliberat condiționat din închisoarea Rahova.

Nu este însă PSD. Este Partidul Ecologist Român (PER). Partid vechi de 30 de ani. A fost înființat în ianuarie 1990.

Strategia, potrivit unor lideri ecologiști importanți și cu vechime în partid, a fost pregătită de fidelii lui Liviu Dragnea din PSD din care o parte a lor se află deja în PER.

Și este aprobată și de conducerea actuală a Partidului Ecologist Român. În prezent, PER este condus de Dănuț Pop care ocupă funcția de președinte din anul 2007.

Strategia se dorește a fi oficializată în primăvara acestui an când este prevăzută desfășurarea unui Congres extraordinar al PER. Eveniment în care se va alege o nouă conducere a partidului și un nou Statut.

Conducerea PER va fi preluată de un ex-lider al PSD dar partidul își va păstra numele consacrat de 30 de ani.

Noii șefi ai PER urmăresc să atragă alături de ei și alți foști parlamentari din PSD înlăturați recent din prima linie de Marcel Ciolacu și Vasile Dîncu precum și membri ai PSD din organizațiile județene ale partidului, nostalgici după epoca Dragnea.

De la protejarea pădurilor, PER trece la protejarea lui Dragnea

PER nu mai este partidul care declară de ani de zile că misiunea sa este lupta pentru protejarea pădurilor din România de tăierile masive practicate fără restricții. PER s-a convertit hotărât cu trei luni în urmă. La pesedism.

În luna octombrie 2020, PER a fost invadat de o serie de membri ai PSD care ori au fost excluși ori și-au dat singuri demisia din partid pentru că nu s-au mai regăsit pe listele electorale pentru alegerile parlamentare din 6 decembrie 2020.

Listele electorale ale PSD au fost alcătuite de noua conducere a partidului aleasă în august 2020 reprezentată de Marcel Ciolacu și Vasile Dîncu. Cei doi au scos din joc 130 de parlamentari din epoca Dragnea.

Printre evadații din PSD spre PER se numără foștii parlamentari Șerban Nicolae, Cătălin Rădulescu zis „Mitralieră”, Liviu Pleșoianu, fostul europarlamentar Cătălin Ivan.

Lor li s-a alăturat și fostul primar Marian Vanghelie care a fost demis din PSD de Victor Ponta pe vremea când acesta conducea partidul din Șoseaua Kiseleff.

În prezent, secretarul general al PER este tot un fost membru al PSD, Rafael Vasile. Acesta a fost secretar general adjunct al PSD pe vremea când Codrin Ștefănescu era șeful lui în calitate de secretar general al social-democraților aflați sub comanda lui Liviu Dragnea

sursa aici

Lasă un răspuns