Cât costă vaccinurile anti-Covid. Un oficial de la Bruxelles a făcut public prețul din greşeală

Cât costă vaccinurile anti-Covid care vor ajunge în următoarea perioadă în majoritatea statelor europene? Iată o întrebare la care un oficial de la Bruxelles a oferit un răspuns pe cât de involuntar, pe atât de precis, chiar la virgulă.

Secretarul de stat pentru buget din Belgia, Eva De Bleeker a publicat pe contul personal de Twitter un tabel cu toate cele 6 vaccinuri pentru care Uniunea Europeană a semnat un contra de achiziție.

Ulterior, oficialul de la Bruxells a recunoscu că a fost ”prea transparent” cu aceste detalii și a șters mesajul. Presa din Belgia a fost pe poziție și a salvat lista prețurilor.

Un oficial de la Bruxelles a dezvăluit cât costă vaccinurile anti-Covid

În ultimele săptămâni, Comisia Europeană (CE) a declarat în dese rânduri că nu poate dezvălui prețurile plătite pentru fiecare vaccin coronavirus, citând acorduri comerciale de confidențialitate.

Poziția vine după ce mai multe grupurile de societății civile, deputații europeni și angajați din sănătate solicită de luni de zile ca forul să dezvăluie cât plătește UE, argumentând că acordurile care implică fonduri ale contribuabililor ar trebui să aibă o transparență mai mare.

Planurile de confidențialitate al CE au fost date peste cap de un oficial belgian. Secretarul de stat al bugetului, Eva De Bleeker, a publicat joi un tabel cu prețul fiecărui vaccin cumpărat de UE, potrivit site-ului Politico, care citează surse din Belgia .

Mesajul de pe Twitter a fost șters repede, dar presa a publicat o captură de ecran și a salvat prețurile pentru fiecare vaccin.

Comisia a semnat acorduri cu șase producători și a încheiat joi discuții de principiu cu un al șaptelea. Țările își vor plasa comenzile individual pentru fiecare vaccin.

Conform capturilor de ecran publicate de sursa citată, statele UE cheltuie între 1,78 și 18 dolari pentru fiecare vaccin coronavirus. Prețul pe doză pentru fiecare dintre cele șase vaccinuri este următorul:

Vaccinul Oxford / AstraZeneca: 1,78 euro
Vaccinul Johnson & Johnson, 8,50 dolari
Vaccinul Sanofi / GSK: 7,56 euro
Vaccinul BioNTech / Pfizer: 12 euro
Vaccinul CureVac: 10 dolari
Vaccinul Moderna: 18 dolari

Cum explică oficialul de la Bruxelles acestă ”eroare”

După gafa comisă, De Blecker a recunoscut că publicarea prețurilor pentru fiecare vaccin a fost ”o greșeală din partea echipei de comunicare”, potrivit sursei citate.

”Atitudinea mea nu va pune în pericol nimic. Aceste vaccinuri vor veni, banii sunt asigurați. În acest fel, am încercat să clarificăm lucrurile, astfel încât să nu existe panică că există bani sau nu”, a explicat oficialul belgian.

Belgia va achiziționa circa 33 de milioane de vaccinuri pentru un preț total de 279 de milioane de euro.

sursa aici

Lasă un răspuns