Zile libere plătite pentru unul dintre părinți. Anunțul făcut de ministrul Muncii

Zile libere pentru unul dintre părinţi atunci când şcolile sunt închise.

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a inițiat completări la cadrul legal existent pentru a putea acorda zile libere plătite (cu 75% din salariul brut dar nu mai mult de 75% din câștigul salarial mediu brut) atât pentru părinții elevilor care fac exclusiv școală online, cât și ai celor care studiază în sistem hibrid.

”Știu exact, în zona de competență a Ministerului Muncii, ce trebuie făcut pentru părinții copiilor cu vârsta de până la 12 ani înscriși în unitățile de învățământ sau de educație timpurie antepreșcolară, intrate în scenariile 2 și 3. Am spus-o constant, în fiecare zi a săptămânii. Reiau.

Imediat după ce comitetele județene pentru situații de urgență au decis trecerea școlilor din anumite localități, inclusiv din București, în scenariul 2 (prezența la cursuri alternativ cu învățământ în sistem online) sau în scenariul 3 (toate cursurile în sistem online) am inițiat completări la cadrul legal existent pentru a putea acorda, și în aceste cazuri, zile libere plătite (cu 75% din salariul brut dar nu mai mult de 75% din câștigul salarial mediu brut) pentru un părinte. Deja reglementasem și gestionăm situația părinților din școlile în care se descoperă un focar covid, certificat de o anchetă epidemiologică. Acum completăm ceea ce deja avem în aplicare în urma evoluției situației din țară respectiv din școli. Adăugăm și scenariile 2 și 3. Aceleași reguli de acordare pe care le-am avut în legea 19/2020 cu care am plecat la drum, de la începutul stării de urgență.

Toate avizele ministerelor, al CES și al Consiliului Legislativ sunt luate. Am rămas în permanență la dispoziția angajatorilor și a angajaților care au avut diferite propuneri. Zeci de sugestii. Am trecut prin toate. Intru cu acest act normativ în ședința de guvern.

Am terminat și aici. Gestionăm deja alte provocări. În fiecare zi”, a transmis Violeta Alexandru pe pagina sa de Facebook.

sursa aici

Lasă un răspuns