Două coafeze infectate cu coronavirus au purtat mască și au salvat toți clienții

Două coafeze din Statele Unite s-au îmbolnăvit de Covid-19, dar nu au transmis virusul mai departe celor 139 de clienți cu care au intrat în contact pentru că au purtat mască, susține un studiu citat de The Hill.

Coafezele sunt angajate la un salon din orașul Springfield, din Missouri. Prima dintre ele a fost testată pozitiv pe 12 mai, iar cealaltă, la trei zile distanță.

Angajații Departamentului de Sănătate au depistat toți clienții și au spus că niciunul nu a prezentat simptomele îmbolnăvirii cu Covid-19. De asemenea, nici contacții lor direcți nu au prezentat vreun simptom.

Rezultatul fost inclus într-un raport al Centrului pentru Controlul și Prevenția Bolilor din SUA, pentru a sublinia importanța purtării măștii. Autorii studiului nu au exclus însă posibilitatea ca printre clienții salonului să fie și infectați cu coronavirus asimptomatici.

Cel puțin 22 de state americane au impus obligativitatea purtării măștii în spațiile publice. În SUA, sunt peste 3 milioane de persoane infectate cu noul coronavirus. Peste 136.000 de decese s-au înregistrat în rândul pacienților cu Covid-19.

sursa aici

Lasă un răspuns