Ministrul Sănătății din Italia cere spitalizare forțată pentru pacienții bolnavi de coronavirus care refuză internarea

Într-un interviu acordat La Repubblica, Roberto Speranza, 41 de ani,a declarat că ”lucrez alături de cabinetul legislativ pentru introducerea unei legi privind tratamentul medical obligatoriu în cazurile în care o persoană bolnavă de coronavirus trebuie tratată, dar refuză internarea”.

Italia a fost afectată masiv de pandemia de coronavirus. Autoritățile sanitare au raportat 241.611 de cazuri de persoane infectate. Au fost înregistrate 34.861 de decese, locul trei la nivel global, după SUA și Brazilia. Creșterea ușoară a noilor infecții în numeroase regiuni din Peninsulă provoacă îngrijorare în toată țara. Recent, un pacient de 60 de ani din regiunea Veneto nu a vrut să meargă la spital, în ciuda unui test pozitiv pentru Covid-19 și a simptomelor pe care le acuza. Antreprenorul, care s-a întors dintr-o călătorie în Balcani la sfârșitul lunii trecute, este considerat responsabil pentru un focar cu mai multe cazuri de coronavirus și zeci de persoane carantinate în orașul Vicenza. Ulterior, după ce starea lui s-a agravat, individul a fost transferat la un spital și este internat în secția de terapie intensivă. Este un comportament inacceptabil. Este unul dintre motivele pentru care cer introducerea unei legi care să reglementeze posibilitatea tratamentului medical obligatoriu în cazurile în care o persoană are nevoie de tratament și îl refuză.

sursa aici

Lasă un răspuns